Stadionul din Sevilla se umple în premieră în Europa League. CFR joacă al treilea meci într-o săptămână cu casa închisă

Stadionul din Sevilla se umple în premieră în Europa League. CFR joacă al treilea meci într-o săptămână cu casa închisă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ramon Sanchez Pizjuan, arena celor de la FC Sevilla, va fi plină joi seara, la partida cu CFR. 50.000 de oameni vor urmări meciul favoriților împotriva campioanei României. Astăzi, în jurul amiezii, mai erau puțin peste 3000 de bilete disponibile, pe site-ul oficial al adversarei CFR-ului.

Rezultatul din tur, 1-1, pare să-i fi atras pe spanioli. Asta pentru că andaluzii nu s-au înghesuit până acum la partidele din Europa League. FC Sevilla a fost în grupă cu APOEL, Dudelange și Qarabag, iar cei mai mulți spectatori au fost la meciul cu APOEL, la care au asistat 30.000 de oameni. Cu Dudelange au fost 26.000, iar la jocul cu Qarabag au asistat doar 19.000 de spectatori. Clujenii mizează și ei pe comunitatea românească din zona Andaluzia, unde locuiesc peste 100.000 de români.

„Ne dorim să fie şi mulţi suporteri români, dar va fi greu în vacarmul pe care îl creează cei de la Sevilla să-i dominăm noi pe ei”, a spus Bogdan Mara.

Al treilea meci consecutiv „sold out”

CFR trăiește cea mai fericită perioadă, din punct de vedere al asistenței. Joi va încheia o săptămână inedită, cu trei partide jucate cu stadioane pline. A fost meci cu „casa închisă” în Gruia, la turul cu Sevilla, când au asistat 16.000 de oameni, apoi a urmat derby-ul cu U Craiova, cu 30.000 de spectatori în tribune, iar joi îi va aștepta o partidă urmărită de 50.000 de oameni.

Doar două echipe au marcat la Sevilla, în ultimele 19 luni

Pentru a obține o calificare miraculoasă, CFR este obligată să marcheze pe terenul spaniolilor. Acesta lucru pare extrem de greu de realizat. FC Sevilla are o defensivă „beton” pe teren propriu, în Europa League. Spaniolii au avut 11 partide pe teren propriu, în Europa League, din iulie 2018 încoace. În doar două meciuri Sevilla a primit gol. Standard Liege și Slavia Praga sunt singurele echipe care au marcat pe Ramon Sanchez Pizjuan în ultimele 19 luni.

Săptămâna trecută, în meciul tur din 16-imilor Europa League, CFR Cluj – FC Sevilla au terminat la egalitate, scor 0-0, după ce Ciprian Deac (59 – penalty) și Youssef En-Nesyri (82) au marcat.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Interzis în toată România. Legea este în vigoare din 2008
Interzis în toată România. Legea este în vigoare din 2008
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Vehiculul militar UNICAT, vândut pe OLX. Are accesorii de BMW Seria 3 E46
Vehiculul militar UNICAT, vândut pe OLX. Are accesorii de BMW Seria 3 E46
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×